15 de citate motivaționale, despre bani și succes care te vor impresiona

by autor 31 views0

15 de citate motivaționale, despre bani și succes care te vor impresiona:

  1. Sarac, ghinionist, nefericit si bolnav este acela care folosește prea des cuvântul mâine.
  2. Calificările academice sunt importante și la fel este și educația financiară. Sunt amandouă importante dar școala uită una dintre ele.
  3. În fiecare problemă zace o oportunitate.
  4. Vestea bună e că n-ai nevoie de prea mulţi bani ca să schimbi felul în care gândeşti. De fapt, poţi s-o faci şi gratis. Vestea proastă e că, uneori, e foarte greu să schimbi gândurile acelea din străfunduri pe care ţi le-au vârât în cap generaţii după generaţii sau pe care le-ai învăţat de la prieteni, de la colegii de muncă sau de la şcoală. Şi totuşi, se poate.
  5. Banii sunt un subiect de bază. Ca apa, mâncarea, aerul și adăpostul, afectează totul, dar totuși din nu știu ce motiv, lumea academicienilor crede că este un subiect sub poziția lor socială.
  6. Singura diferenţă dintre un om bogat şi unul sărac este felul în care îşi folosesc timpul.
  7. Dacă vrei să mergi undeva, cel mai bine este de a găsi pe cineva care a fost deja acolo.
  8. Dacă nu ştii cum să ai grijă de bani, banii vor sta departe de tine.
  9. Folosește-ți inteligența, lucrează ceva timp gratuit și peste ceva timp vei găsi calea de a găsi ceva mai mult, vei vedea lucruri pe care oamenii simpli nu le văd, iar alții nu știu ce caută.
  10. Am o problemă cu prea mulți bani. Nu îi pot reinvesti suficient de repede și pentru că îi reinvestesc, mai mulți bani îmi intră în cont.
  11. Multor oameni le este frică să spună NU adevarului. Aici intervine tăria în joc. Tăria nu înseamnă a fi un terorist, înseamnă a avea coloană vertebrală.
  12. Nu mai fă ceea ce făceai. Ia-ți o pauză și lămurește-te ce funcționează și ce nu. Definiția nebuniei este să faci mereu același lucru așteptând rezultate diferite.
  13. Dimensiunea succesului tău este măsurata de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes.
  14. Regula numărul 1 ca să devii un om de afaceri este să nu-ți iei niciodată o slujbă pentru banii pe care ți-i oferă. Angajează-te doar pentru experiență și priceperea pe care le vei acumula la locul de muncă.
  15. Amintește-ți să ai vise mari, să gândești pe termen lung, să câștigi în fiecare zi câte puțin și să faci pași de bebeluș. Aceasta este cheia succesului pe termen lung.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>