În Spania la 17 copii au fost date medicamente etichetate greșit
by August 29, 2019 2:07 pm 534 views0
Pilozitatea avansată a fost depistată la 17 copii din Spania pe corp au avut urmări după un medicament greşit din cauza unei erori de ambalare, a spus miercuri Ministerul Sănătăţii spaniol.
Primele urmări au apărut în luna iunie, atunci când părinţii au descoperit la copiii lor, fiind şi bebeluşi au avut o pilozitate neobișnuită după ce au luat un medicament vândut ca preparat omeprazol, care era folosit contra durerilor gastro-esofagiane.
Acest preparat a fost retras din farmacii, iar simptomele copiilor vor dispărea după ce nu vor mai consuma medicamentul, Ministerul Sănătății care a precizat că laboratorul a fost închis “ca măsură de precauţie”.
Trei copii care au suferit din Andaluzia, printre care 3 bebeluși și un copil de 7 ani, au o stare de sănătate mai bună.